"Pentru un pictor unicul stăpân este doar Dumnezeu" (Iurie Shevciuk DDT)


"Forma este relief, relieful devine spatiu"

În lumină am văzut şi umbra, în umbră, am întâlnit lumina. Sunt forme de sine stătătoare, complexe prin structură, dimensiune, gest. Fiind şi într-o continuă stare de dominare una supra alteia formează relief. Observând adevărul dintre ele vor deveni convingătoare în spațiu.

Pictez şi desenez omul. Lasând să cadă lumina peste el, va obține umbra. Îl pun intr-un trecut căpătând stilizare. Înconjurat de obiecte de care, nu se mai poate lipsi. Vreau să-l ajut să păstreze pentru totdeauna detalii proprii. Întrebător în fața privitorului se desenează singur obținând dimensiunea. Aşterne linii pentru sprijin, pictează lumina şi umbra.

Omul se îmbogățește doar cu bucurii.

În tablou "el" se îmbogățeste prin structură, pensulații, culoare şi linii ce vor împleti lumina cu umbra pentru, bucuria "lui" şi bucuria mea.

Gheorghe Știrbu

2014


Doru Arăzan Jr. 12 ianuarie, 2012, Timişoara

(portret)

"Cizmele, mai mari cu două numere, se auzeau la fiecare călcătură aşa cum bolborosesc bătrânii rugăciuni sau blesteme. Privindu-l în (buşlat), cu părul lung, adunat în coadă, barba nerasă, sacul legat la gură cu sfoară, ai fi zis că plecase spre Patagonia. Ori mai departe. Spre un loc pe care doar nevoia lui de a visa lumea ştia ca există. Dacă cineva l-ar fi întrebat atunci cum se numeşte locul ăla, işi ridică bărbia din piept, privind ca-ntr-o mirare, de la cer la pământ, şi nu spunea nimic.

Mergea-pictând ceaţa dragostei, cu Olguţa de mână, pasările dinlăuntrul fiecărei culori despre care, intr-o seară, mi-a povestit că sunt mai vechi decât soarele şi că nici pană astăzi nu au renunţat la zbor, copilul acela, fugind pe faneaţa din spatele casei.

După o vreme şi-a tuns părul. Paltonul de armată l-a dăruit unui cerşetor. Cizmele şi ele. Doar sacul cu pensule şi culori l-a păstrat. Deschizându-l, de mai bine de-un sfert de secol, la inceputul fiecărei zile. Pictând zornăitul banilor din camerele goale ale inimii, lipsa timpului adunată in ghemuri de tăcere, cu numele fiecărui om, o chilie cu miros de lumânări şi usturoi, surâsul ei.

Talpile goale, nici mai mari nici mai mici decat el poartă, merg. Fară oprire. Fară odihnă. Acum când, în secolul 21, ar fi putut sa-şi cumpere încălţări de firma pentru a arata cine este. Ori pentru a se feri tristeţe. Ori pentru a se angaja la Muzeu. Dar Gheorghe merge de-a lungul pânzei. Desenând risipa de lumină dinlăuntrul fiecărui suflet în goană dupa nimicurile aflate pe taraba lumii, pomişorii de rodie sub care Hristos işi aminteşte ca a fost om, peştii uscaţi la soare, cu burţile tăiate, unde vântul se aude asemeni unei doine, pe el însuşi, mai singur, mai blând, mai aproape de locul acela. Cu fiecare zi."